Marius Șumudică a vorbit despre situația de la Dinamo, nu s-a ferit să spună că actuala echipă din Ștefan cel Mare e una dintre cele mai slabe pe care le-a văzut vreodată, apoi l-a criticat pe Vasile Miriuță pentru modul în care încearcă să explice rezultatele proaste.
Din păcate pentru fanii din Ștefan cel Mare, Dinamo e surpriza neplăcută a turului de campionat și, după trei înfrângeri în ultimele cinci etape, ocupă locul al șaptelea, cu doar 17 puncte. Pentru Marius Șumudică, actuala formație e una dintre cele mai slabe din istoria lui Dinamo, iar vinovatul pentru situație, spune Șumi, nu ar trebui să fie considerat Cosmin Contra: „Dinamo arată rău de tot. De fapt, nu rău, foarte rău! Nu am văzut în viața mea o echipă atât de slabă la Dinamo. Toată lumea arunca vina pe Contra”, a spus antrenorul lui Kayserispor, citat de Telekom Sport.
Șumudică nu l-a menajat nici pe Vasile Miriuță, căruia îi reproșează discursul din ultimele zile: „Eu stau și mă gândesc, un antrenor când vine la o echipă, dacă nu merge ceva, începe și dă vina pe cel care a fost înainte. Dacă are rezultate, se laudă că ce mare performanță a făcut el. Nu e normal! Asumă-ți tot în momentul în care vii și semnezi contractul. Nu-ți poți asuma că pierzi un meci? O arunci pe ăla din spate?”, e opinia exprimată de fostul campion al României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER